Beauty

Surprise Challenge Bloggers Meeting Deva

Ce-am făcut Sâmbătă, 17 martie 2018?

Surprise Challenge Bloggers Meeting Deva e răspunsul.

Cum adică ce este?

E un eveniment special, primul de acest gen care are loc în micuţul oraș în care locuiesc, unde șase fete cucuiete, cum spune Romina, bloggeriţe ne-am dat întâlnire la Restaurantul “La Taverna”, am povestit vrute și nevrute despre tot ce ne-a trecut prin minte și-am mâncat fiecare după pofta inimii.

Invitaţia Anitei de la GlamUp Doll m-a bucurat extrem de tare. Abia așteptam evenimentul. Aproape că aveam fluturi în stomac de emoţie (da, uneori mă simt ca în liceu, cu îndrăgostelile de atunci). Sâmbătă m-am simțit introdusă oficial în blogosfera de beauty, am simțit că fac parte dintr-o comunitate foarte frumoasă și am cunoscut niște fete minunate.

Am împărtășit experienţe, am făcut schimb de idei și am abordat subiecte de actualiate în online. Am povestit despre beauty, fotografie, călătorii, strategii… și lista poate continua. Am descoperit bloggerițe noi, cu idei fresh și mult entuziasm, și am aflat poveștile din spatele blogurilor pe care le urmăresc de ceva timp.

Cine sunt fetele minunate de care vă povestesc? Ei, bine, în ordinea numerelor de pe tricou (alfabetică, adică): Alina, Anita, Irina, Lucia, Romina Nicoleta.

“În ce a constat provocarea?”, probabil vă întrebaţi.

Anita ne-a propus să aducem câteva produse de beauty din trusele personale care ne sunt mai mult sau mai puţin favorite/esenţiale și să povestim despre ele. Sincer, “câteva” pentru mine a însemnat ceva mai mult de două-trei produse. Am luat cu mine: primerul Elf de care nu mă pot despărţi; fondul de ten Revlon Colorstay, favoritul; paleta Sleek preferată în culori extrem de pigmentate; blush-ul M.A.C care-mi sărută obrajii cel mai des; nelipsitele Mattestain-uri Melkior, căci ador rujurile mate; și chiar și Beautyblender-ul l-am luat cu mine, însă l-am lăsat cuminte în gentuţă căci deja scosesem prea multe pe masă.

Am studiat atentă ceea ce a fost prezentat de fiecare dintre noi întrucât propunerile fetelor mi s-au părut interesante. Am rămas cu gândul la rujul Yves Saint Laurent al Rominei, la rujul NYX Lingerie al Luciei, la paletele Sleek ale Anitei, la iluminatorul Alinei căreia trebuie să-i scriu căci nu mai reţin brandul și, dacă bine îmi amintesc văzusem ori un blush ori un iluminator The Balm la Irina care mi-a atras privirile.

Evenimentul a fost susţinut de câteva branduri, unele foarte dragi mie, iar altele pe care le-am descoperit cu această ocazie și pe care urmează să le încerc.

_DSC0063

Împreună cu 7th Heaven România am făcut echipă în trecut și am numai cuvinte de laudă pentru ei. Cele două măști pentru faţă primite acum, la întâlnire, sunt noutăţi în sortiment în ceea ce mă privește. Eu, una, ador să fiu răsfățată. Iar o mască pentru față alături de o carte bună sunt rețeta ideală pentru răsfăț la ceas de weekend.

Family Care oferă cea mai variată gamă de mici ajutoare pentru confortul vieții mele. Pentru nevoi și dorințe diferite, acest brand ne-a fost și ne este alături fie că vorbim despre îngrijirea personală pentru el și ea, fie că vorbim despre copiii și bebeluși. Dischetele demachiante primite la întâlnire au picat la fix pentru cele dintre noi care au testat produse de machiaj.

Bioderma. Cum de nu am încercat produsele lor până acum, zău că nu știu să vă spun. Bioderma Sensibio H2O – apă micelară și Bioderma Sensibio Light – cremă pentru față au intrat la mine-s suflet și în rutina de îngrijire zilnică de cum le-am primit. Presimt că vom lega o prietenie de lungă durată.

Cei de la Adda Shop mi-au încântat simţurile olfactive cu o mini-apă de toaletă numai bună de luat cu mine peste tot și un săpun egg-shaped (că tot se apropie Sărbătorile de Paște).

_DSC0106

Elite Models și ale lor accesorii pentru machiaj și-au făcut demult loc pe măsuţa mea de toaletă, iar cele patru pensule primite la întâlnire se vor alătura cu drag celorlalte, gata pregătite de misiune.

_DSC0051

Ah, și să vă mai spun despre Ruvix? Dacă vrei un tricou personalizat cum nu mai are nimeni, cu siguranță poți apela la ei. Tricoul meu e BESTIAL!!! Atât de plăcut este să-l port… Și e fabricat din bumbac 100%. Calitate!

Tind să cred că am cam lungit povestea. Dar, hey, entuziasmul e de vină!

Concluzia? Mi-au plăcut fetele-cochetele, mi-a plăcut ce s-a întâmplat aici la Deva și sper să avem ocazia să ne revedem curând în această formulă. Până data viitoare, le doresc mult spor și inspiraţie și să ne citim cu drag!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s