2 septembrie. Dimineaţă. Mai avem câteva ore până ajungem la destinaţia mult visată. Plouă cu găleata – în Grecia, pe măsură ce ne apropiem de mare. “Să îmi fac griji?”, îmi spun, timid, în gând. Neh, că doar de fiecare dată când ne-am petrecut vacanţa în Grecia am avut parte numai de zile însorite. Aşadar, cu optimism înainte.
În final, ajungem. Ne cazăm. Hotel Achilleas – Vrachos Loutsa. E plăcut afară. De la recepţie ni se spune că astăzi vremea a fost schimbătoare, dar să nu ne facem griji, căci de mâine va reveni la normal.
Cu fluturi în stomac (şi nu de dragoste, ci de foame), lăsăm bagajele în cameră și ne îndreptăm către un restaurant din apropiere.
De patru ani nu am mai petrecut vacanţa în minunata Grecie şi tare îmi era dor de o porţie de calamari, gătiţi cum numai grecii ştiu să o facă. Zis şi făcut – dezmăţ în farfurie!
Cu pofta pusă-n cui, pornesc cu ai mei M. şi M., şi cu ceilalţi prieteni cu care petreceam vacanţa, către mare. Că deh, dacă tot am ajuns, e musai să ne îmbăiem puţin în soare şi în mare şi să ne aşezăm pe urmă, în oboseala noastră, pe şezlongurile de pe plajă.
Şi bine fu. Marea caldă şi totuşi răcoroasă, valurile perfecte, soarele nu prea arzător, nisipul fin, câteva pietre.
Un colac, jucării pentru nisip, o piscină gonflabilă pentru copii, costumul de baie cu protecţie solară, pălăria pentru soare şi crema elmiplant Sun Baby SPF 50. Toate astea pentu M. E prima vacanţă a fetiţei noastre şi ne dorim cu tot sufletul ca vacanţa asta să fie una perfectă pentru ea, chiar dacă nu o va ţine minte când va creşte şi singurii care îi vor aduce aminte de ea vom fi noi…şi câteva poze din albumul ei bebeluşesc.
Prima zi a fost mulţumitoare pentru noi, proaspăt sosiţii turişti. Pe seară, oboseala ne-a atras către camere mult mai devreme ca de obicei.
Dimineaţa ne-a găsit cu zâmbetul larg deschis (chiar dacă patul în care dormisem fusese invadat de câteva furnici roşii şi ne aleseserăm cu mâncărimi uşoare). Vremea se îmbunătăţise, aşa cum ni se spusese. Ne-am savurat cafeaua (cu întârziere de două ore faţă de ora la care ne-am trezit, căci mai devreme nu avea cine să ne-o servească) pe terasa hotelului, terasă cu o privelişte superbă (care, de altfel, era aceeaşi privelişte ce ne întâmpina şi la deschiderea balconului camerei). Apoi, cu mare entuziasm am pornit spre plajă, să ne bucurăm de zilele acestea aşa cum se cuvine.
Trei au fost, trei şi jumătate, mai bine zis. Trei zile şi jumătate în care am profitat de vremea frumoasă în toate sensurile posibile. Şi cu toate simţurile. Revedeam Marea Ionică cu atâta nostalgie în suflet încât m-a dus cu gândul la Insula Zakynthos-ultima destinaţie grecească pe care o vizitasem, în doi, acum patru ani. Auzeam valurile dansând în larg, urmând să se domolească la mal şi-mi alinam dorul de EA. Inspiram adânc în piept miros de sare, de mare, încercând să creez o amintire care să reziste încă un an în memoria-mi olfactivă şi mă liniştea. Simţeam nisipul fin alunecându-mi printre degete şi mă jucam – ca un copil (în ciuda faptului că fusesem înţepată în talpă de o viespe-WTF!; era plin de insecte şi tot felul de gâze pe acolo). Îmi delectam papilele gustative cu delicioase savori greceşti menite, parcă, să mă facă să mai stau.
M-a uns la inimă Restaurantul Whitesands cu ale lui preparate: chicken four cheese (piept de pui gătit pe grill cu sos din patru tipuri de brânză şi garnitură de orez), grilled halloumi with honey and black sesame seeds (brânza cipriotă tradiţională, gătită pe grill şi servită desupra unei felii subţiri de pâine din făină integrală, cu topping de miere şi seminţe de susan negru), calf in tomato sauce (viţel la cuptor, în sos de roşii, cu garnitură de cartofi), pizza four cheese (un fel de quattro-formaggi de la noi, însă muuuult mai bună; blatul ăla îmi aducea aminte de plăcintele ardeleneşti cu usturoi pe care obişnuia să le gătească mama), greek salad (salata grecească cu feta care e nelipsită din meniul meu de vacanţă), grilled octopus (un ditamai braţul de caracatiţă proaspătă, servită pe pat de salată şi cu sos şi o lămâie alături) şi, nu în ultimul rând, tradiţionalul souvlaki (bucăţi de carne din pui, porc sau vită, aşezate pe o frigăruie, având alături porţia aferentă de cartofi prăjiţi aka fast food grecesc).
Vremea a devenit însă neprietenoasă după aceste zile însorite. Nori grei, ploaie ce părea că nu vrea să se oprească nicicând, valuri mari. După o zi întreagă petrecută mai mult în cameră şi scurt până la singurul magazin cu suveniruri din staţiune, am decis că este cazul să plecăm în următoarea dimineaţă. Rost de stat nu mai era. Poate, dacă nu eram în vacanţă şi cu fiica noastră, ne încumetam să rămânem. Aşadar, am pregătit bagajul de întoarcere, câteva gustări şi am pornit la drum în dimineaţa următoare.
Şi dacă tot nu am avut altceva de vizitat în zona unde am fost cazaţi, la plecare am făcut o scurtă escală şi până la ruinele oraşului Nicopolis din apropiere. Oraşul Nicopolis (sau Actia Nicopolis) a fost fondat de către Octavian, ca şi o comemorare a victoriei obţinute de acesta în Bătălia de la Actium – 31 BC, bătălie în care i-a învins pe Antoniu şi Cleopatra. Ruinele oraşului Nicopolis, numite şi “Vechea Preveza” se află la aproximativ 5 km nord de oraş şi sunt constituite din:
– un monument al lui Augustus;
– un teatru;
– un Odeon;
– un apeduct;
– mari secţiuni din pereţii originali ai cetăţii;
– o fântână;
– terme;
– vila romană a lui Antoniu, ce ascunde superbe mozaicuri;
– un stadion.
Sigur că nu le-am vizitat pe toate (rău am făcut, dar nah), căci ne grăbeam acasă. Cum spune poezia lui Goga, “Ne cheamă Pământul!” – doar că nu în acelaşi sens.
Ne-am perindat pe aleile înguste ale vechiului oraş şi am ajuns la o căsuţă înconjurată de o livadă mică.
Lămâi, limes, smochine, curmale, rodii, măslini, cam astea le-am întâlnit în livada drăguţă. Fructele atârnau pe crengile pomilor, unele încă verzi, altele coapte, iar altele deja trecute. A fost interesant să văd aceste fructe în mediul lor natural, căci până atunci nu văzusem decât lămâi.
Am mai fi putut vizita Insula Lefkada, aflată la aproximativ 60 km de locaţia unde ne-am petrecut jumătatea de concediu, însă nu avea sens, meteorologic vorbind.
So, bye-bye Greece! See you next time!
Concluzia? Grecia nu o mai vizitez în septembrie. Bagajul va fi mai mic. Poate ar fi cazul să zbor pentru prima dată cu avionul ca să evit oboseala drumului cu maşina. Chicineta nu are rost – mai bine cu mic dejun, eventual şi cină. Caut să citesc review-uri cât de multe despre locaţia aleasă şi gâzele care se pot afla pe acolo. Mă protejez mai bine de soare – că iar mi-am ars spatele uitând să reaplic crema cu FPS. Cam astea-s neajunsurile.
Însă oriunde m-aş afla, dacă sunt cu EI, clar e cel mai bine!
Voi unde aţi petrecut vacanţa de vară? Experienţe noi, plăcute sau nu, aştept să le împărtăşiţi cu mine.
adelamotu.wordpress.com 